Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.
În prima sâmbătă a lunii noiembrie, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea celor adormiți, zi cunoscută în tradiția românească și ca “Moșii de toamnă”. În această zi, în toate lăcașurile de cult din au fost săvârșite slujbe de pomenire pentru cei trecuți la Domnul. Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, a oficiat cu acest prilej Sfânta Liturghie în Biserica „Sfinții Doctori Fără de Arginți Cosma, Damian, Chir și Ioan”, aflată în curtea Spitalului Municipal din Făgăraș. Ierarhul i-a pomenit apoi pe cei trecuți la Domnul, în cadrul parastasului de obște. În cuvântul de învățătură, Părintele Mitropolit a vorbit despre importanța slujbelor de pomenire.
Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.
Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
➥ Facebook
➥ Instagram
➥ TikTok
➥ SoundCloud
➥ Telegram