Skip to main content

Moaștele Sfintei Mironosiţe Maria Magdalena se află, până duminică, în Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi” – La Courneuve

Românii din Paris îi pot aduce cinstire, zilele acestea, Sfintei Mironosiţe, întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena, în Biserica Parohiei „Sfinţii Trei Ierarhi” – La Courneuve. Delegația care a dus sfintele moaște de la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești Vlașca în Orașul Luminilor, condusă de Preasfinţitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, a fost întâmpinată aseară de Preasfinţitul Părinte Nectarie de Bretania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe române a Europei Occidentale, de preoți din regiunea pariziană şi de numeroşi credincioşi. După așezarea raclei spre închinare, cei doi ierarhi au oficiat Denia Acatistului Bunei Vestiri.

Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.

Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.

Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
Facebook
Instagram
TikTok
SoundCloud
Telegram

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.