O întâmplare cu multe învățăminte din Pateric

Avva Pimen l-a întrebat pe avva Iosif: Ce aș putea face atunci când sunt asaltat de ispite? Să mă opun sau să le las să intre? Bătrânul a răspuns lui Pimen: Lasă-le să intre și luptă cu ele. Așa că avva Pimen s-a întors în pustiul Sketis, unde a și rămas. Apoi, cineva din Teba a venit în Sketis și a spus fraților: L-am întrebat pe avva Iosif dacă ar trebui să rezist ispitelor atunci când se apropie de mine sau să le las să intre, iar avva Iosif mi-a spus că nu ar trebui să le permit vreo șansă, ci să le retez imediat. Când a văzut avva Pimen cum i-a răspuns avva Iosif acelui frate din Teba, s-a dus înapoi la avva Iosif și i-a zis: Avva, ți-am cerut sfatul în privința unor gânduri ale mele și mie mi-ai spus un lucru, iar unui frate din Teba – alt lucru. Bătrânul i-a răspuns: – Știi că te iubesc? Da, i-a răspuns. – Și oare nu mi-ai spus să vorbesc cu tine ca și cum mi-aș vorbi mie? – Da, așa este. La care, bătrânul i-a răspuns: – Adevărat, dacă ispitele intră în tine și tu te lupți cu ele, devii mai puternic; am vorbit cu tine ca și cum aș fi fost eu. Sunt alții, însă, care nu pot să se folosească în acest fel de ispitele ce se apropie, așa că trebuie să le înăbușe imediat. Motivul pentru care mi-am dorit să încep cu această întâmplare din Părinții Pustiei este, în primul rând, faptul că se vorbește despre avva Pimen, unul dintre cei mai mari și deosebiți sfinți ai deșertului, ca și avva Iosif, unul dintre învățătorii lui; și, în al doilea rând, pentru că este unul dintre exemplele – și există sute de astfel de exemple doar din Egipt, mii – din întreaga lume ortodoxă, unul dintre acele exemple din care învățăm de ce nu există o singură regulă care să fie aplicată fiecăruia dintre noi, că nu poate exista o regulă atunci când vine vorba de gândurile noastre, de imaginația noastră rea, de ispitele, de patimile, chiar și de rugăciunea noastră, chiar și de modul în care ne raportăm la cei din jurul nostru, sau la modul în care lucrăm la viața noastră duhovnicească, la spovedit, împărtășire și așa mai departe. Nu poate exista o singură regulă. Biserica ne îndeamnă la ascultare, în general – ceea ce este obligatoriu pentru toți, însă scopul nostru este ca, prin ascultare și sub îndrumarea unui părinte spiritual, să aflăm acea perspectivă asupra regulei, acea concretizare a regulei care să fie potrivită nouă și care să ne ajute să creștem duhovnicește. În creștinism, totul este despre întrupare, totul poartă pecetea acestui mare praznic al Crăciunului, care se apropie. Există o regulă generală care se aplică și este obligatorie fiecărui membru al Bisericii cu privire la post, rugăciune și orice altceva, însă trebuie să aflăm acea întrupare potrivită pentru viața noastră personală; iar aceasta se poate întâmplă doar sub îndrumarea și supravegherea unui părinte spiritual. Un părinte spiritual este cineva care te iubește; aceasta a fost temelia, baza întregii conversații atunci când avva Pimen s-a întors la avva Iosif și i-a zis: De ce mi-ai spus mie un lucru, iar monahului din Teba alt lucru? Primul lucru despre care a fost întrebat a fost: Nu știi că te iubesc? Pentru că în această iubire te simți liber să te încredințezi, simți cu certitudine că persoana care te iubește în Hristos va face orice pentru mântuirea ta pentru că au ajuns la acea trăire în care îți vorbesc așa cum ar vorbi propriei lor inimi „Nu vorbesc, oare, de parcă mi-aș vorbi mie?” l-a întrebat Sfântul Iosif pe Sfântul Pimen. Ceea ce am vrut să vă spun astăzi, însă, este că am citit comentariile și emailurile voastre și am vorbit la telefon cu câțiva dintre dumneavoastră care aveți în mod sigur un loc special în inima mea și m-ați întrebat de o regulă în ceea ce privește rugăciunea și am rezistat tentației de a vă spune una anume exact din acest motiv, pentru că știm că la începuturile creștinismului aceste recomandări, aceste reguli generale ale Părinților Bisericii trebuia să găsească concretizare în viețile noastre, nu puteau fi repetate sau aplicate de toată lumea în același fel. Este ca și cum ai cere unui doctor să îți dea un tratament pentru boala ta fără ca doctorul să știe exact de ce suferi, ca și cum ai aștepta ca doctorul să zică: indiferent de ce boală ai, indiferent de ce te doare, că e vorba de o simplă răceala sau de cancer, că este o răceala sau COVID-19, tratamentul constă în antibiotice, paracetamol sau ceva în genul ăsta. Pe câțiva îi va ajuta, pe mulți alții – nu și altora le va dăuna serios, posibil fatal pentru că dacă iei paracetamol și ai o durere, va fi de folos. Dacă ai avea COVID-19 nu va fi de niciun folos, iar dacă ai avea cancer și crezi că acest tratament îți va fi de folos s-ar putea să te omoare pentru că, de fapt, ai nevoie de un medic specialist, ai nevoie de un altfel de tratament. Este important să înțelegeți acest lucru și, după cum vedem încă de la început, Părinții și Mamele Bisericii, Părinții și Maicile Deșertului știau că este nevoie să găsim aplicarea potrivită a oricărui sfat care se adresează și este de folos persoanei din fața lor. Pentru unii este de folos să accepte lupta cu gândurile rele și să permită acelui gând să intre în minte astfel încât să te lupți cu el în interior; pentru aceasta, însă, este nevoie să știi cu certitudine ce fel de om ești, să știi în mod sigur în ce stare duhovnicească te afli și în ce moment anume al creșterii tale duhovnicești; pentru alții este mai sigur să nu permită cuibărirea niciunui gând și să îl elimine imediat. O regulă în ceea ce privește rugăciunea este periculoasă și sunt convins că niciun sfânt sau părinte spiritual nu și-a propus ca regulile duhovnicești, regulile privind rugăciunea să fie aplicabile tuturor. Aceasta nu vine dintr-o lipsă de dragoste sau de grijă, ci exact din opusul acestora, pentru că vă iubesc și pentru că îmi doresc să creșteți duhovnicește. să vă mântuiți și să vindecați orice rană sufletească pe care ați avea-o în inimă. Este nevoie să dedicați timp, să vă rugați, să depuneți eforturi materiale și fizice pentru a găsi pe cineva în care să vă încredeți, chiar dacă veți putea vedea acea persoană o singură dată pe an. Este nevoie să faceți această pentru că, prin acest efort, prin această străduință și durere, inima voastră se va deschide și veți primi cele cinci cuvinte pe care acel îndrumător trebuie să ți le spună o dată pe an, de parcă ar așeza în inima ta o biblioteca întreagă. Mă întâlnesc cu părintele meu spiritual de două-trei ori pe an, dacă mă binecuvintează Dumnezeu. În alți ani, mă întâlnesc cu el o singură dată și să nu vă imaginați că, atunci când mă văd cu el, spovedania durează 20 de ore. Spovedania mea durează, de obicei, între 10 și 15 minute, uneori și mai puțin de atât și îmi ia două – trei zile să ajung de la mănăstire, de pe insulă, până la părintele meu spiritual, să mă spovedesc și alte două – trei zile să mă întorc. Este nevoie de bani, de timp și de sacrificii din partea mea și din partea comunității pentru că lipsesc o săptămână de pe Mull pentru o spovedanie de 10-15 minute, însă fiecare cuvânt rostit este imprimat în inima mea, nu pentru că aș avea vreun dar de a-mi aminti totul sau să recepționez totul, ci pentru că Dumnezeu, în imensa lui dragoste și milă față de mine, ca și pentru toată lumea, mi-a schimbat inima astfel încât să pot primi acele cuvinte și să le așez în inima mea. Îmi amintesc prima dată când acele cuvinte m-au impresionat. Cred că evanghelia după Luca relatează cum Maica Domnului aude ceva în legătură cu Iisus, îi aude cuvintele și deși nu le înțelege deplin, simte că un înțeles profund profetic se ascunde în ele și pune acele cuvinte în inima ei. M-am gândit atunci: Ce experiență frumoasă, ce cadru frumos de dragoste, o dragoste tăcută, în care ești conștient că a fost rostit ceva mai presus de tine, ceva care are loc în acele momente și, deși nu pricepi întru totul sensul și importanța acelor cuvinte sau evenimente, înțelegi că trebuie să te agați de ele, așezi această comoară în inima ta, o păzești și ai grijă de ea pentru că ai încredere în Dumnezeu că acele cuvinte nu ți-au fost încredințate din greșeală, iar acea întâmplare al cărei martor ai fost și persoana pe care o asculți sau o întâlnești ți-au fost aduse înainte cu un motiv. Te încrezi în Dumnezeu și primești darul Lui, îl păzești în inima ta ca pe o comoară, iar la vremea cuvenită acea comoară înflorește în tine, se descarcă în tine precum un soft secret de mântuire și ființa ta este înnoită de cuvintele auzite în urmă cu un an sau cu zece ani. Se întâmplă aceasta pentru că ai făcut sacrificii, ai sacrificat timp și, uneori, ai făcut foame. Pentru a ajunge la părintele meu spiritual trebuie să fac din vreme economii. Îmi amintesc că atunci când eram student la Durham aveam 120 de lire pe lună pentru mâncare, pentru a plăti telefonul necesar să păstrez legătura cu mănăstirea și părintele meu spiritual, precum și pentru a economisi lunar 20-25 de lire pentru biletele de avion către România și înapoi ca să mă întâlnesc cu el. Cu cât este mai dificilă experiența, cu cât mă solicită mai mult, cu cât cere mai multe sacrificii, cu atât mai valoroase sunt acele cuvinte, mai consistente și cu o putere transformatoare mai mare. De două lucruri este nevoie în rugăciune: unul: să te rogi, pur și simplu să te rogi, și doi: să poți sacrifica și să depui efort pentru a te întâlni cu părintele tău spiritual cel puțin o dată pe an sau măcar la doi ani, răstimp în care te poți spovedi la preotul de parohie despre care sunt convins că este un om sclipitor, care are suficientă înțelepciune și care a primit har din belșug pentru a te ajuta până ajungi la părintele tău spiritual. Este ideal ca o parte a pravilei tale de rugăciune să fie o rugăciune citită, ceva scris de sfinții din primii ani ai creștinismului, un sfânt din secolele III-VI. Citește rugăciunile sfinților pentru că cuvintele rugăciunilor au puterea de a transforma latura noastră spirituală; nu este de dorit ca latura spirituală să fie influențată de cineva care a trăit în acest secol sau în urmă cu trei secole. Este de dorit să fii modelat de cuvintele și de harul unui sfânt al Bisericii. De aceea este important, iar Biserica ne oferă paraclisele Maicii Domnului, superbul acatist al Bunei-Vestiri, Acatistul Mântuitorului. Acestea sunt rugăciuni compuse în secolele VI-VII. Există o întreagă colecție de rugăciuni scrise. Cumpărați-vă un Ceaslov sau o carte de rugăciuni de la o mănăstire sau biserică ortodoxă și folosiți acele cuvinte pentru că ele aparțin comorii sufletești a Bisericii. Biserica a ascultat rugăciunile sfinților și le-a preluat. După cum Maica Domnului a primit cuvintele despre Hristos, și Biserica le-a preluat în inima ei și din această inimă a Bisericii ne adapăm și noi astăzi. Este important ca cel puțin o parte a practicii voastre de rugăciune să conțină rugăciuni păstrate din generație în generație de către Biserică. Este bine să te rogi și cu cuvintele tale, mai ales dacă provii dintr-un mediu protestant. În acest caz, este mai de folos să te rogi cu cuvintele tale, comparativ cu un ortodox. O persoană născută ortodoxă trebuie să înțeleagă nevoia unui astfel de credincios de a folosi propriile cuvinte și propria experiență, însă și acesta trebuie să se străduiască să modeleze conținutul propriei rugăciuni după modelul conținutului rugăciunii sfinților. Permiteți unei astfel de experiențe și rugăciunii Sfinților să influențeze rugăciunea personală; O a treia parte ar trebuie să fie dedicată lecturii Viețile Sfinților, indiferent de colecție; Proloage, Apoftegmele Părinților Pustiei, – nu am idee – seria Viețile Sfinților de la Lavra Pecerska, cea a Sfinților din Moldova, seria dedicată Sfinților din Sfântul Munte Athos, sau cea a sfinților care au trăit în Rusia, la Diveyevo, Mănăstirea Sfântului Serafim. Există sute de colecții Viețile Sfinților. Dacă reușești să îți organizezi rugăciunea astfel încât să cuprindă rugăciuni scrise ale Sfinților, o altă parte – rugăciune prin propriile cuvinte și altă parte care să îți spună cum au trăit Sfinții, atunci acesta este un început bun, o bază solidă. Pe măsură ce crești duhovnicește și începi să dedici timp, efort și bani pentru a ajunge la părintele tău spiritual, indiferent cine este sau unde trăiește, vei vedea cum lucrează harul lui Dumnezeu în tine, transformându-te în persoana extraordinară la care ai visat dintotdeauna că vei deveni și pe care acum o poți vedea prinzând viață. Dumnezeu să vă binecuvinteze, frați și surori; Dumnezeu să vă binecuvinteze oricine ați fi, oricum și oriunde v-ati afla! Fie ca harul Lui să vă străpungă inima, mintea și corpul. Fiți binecuvântați! Fiți binecuvântați! Fiți binecuvântați! Nu uitați că se apropie Crăciunul și că există oameni singuri, în încercări sau care au pierdut pe cineva drag anul acesta; oameni care ar putea fi singuri de acest Crăciun din cauza interdicțiilor și a virusului. Nu îi uitați pe cei din azile, pe cei care au nevoie de dragostea, grija și atenția voastră. Cu cât vă veți dărui mai mult aproapelui, cu atât Dumnezeu se va deșerta pe Sine și se va dărui pentru tine și pentru mântuirea ta. Binecuvântați-i pe alții cu toată puterea voastră, iar această binecuvântare se va întoarce asupra voastră și vă va transforma mai mult decât ați putea spera. Amin, frați și surori. Amin, amin.