Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a fost prezent astăzi în mijlocul parohiei băcăuane Precista. După Sfânta Liturghie, săvârșită de un sobor de preoți sub protia părintelui arhimandrit Pimen Costea, vicar eparhial, a fost oficiată slujba acatistului de către Înaltpreasfinția Sa. În această perioadă, a fost organizată manifestarea „Zilele Parohiei Precista”, fiind adusă Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț. La final, ierarhul a explicat credincioșilor însemnătatea acestei icoane.