Părintele Profesor Dumitru Abrudan a trecut, ieri, la Domnul. Fostul profesor de Vechiul Testament la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu s-a născut în localitatea Gepiu, județul Bihor, la 29 august 1938. A studiat la Liceul Nr. 1 (Emanuil Gojdu) din Oradea, iar apoi la Institutul Teologic Universitar din Sibiu. A urmat cursuri de doctorat la Institutul Teologic Universitar din București, cu specializare la Universitatea Ebraică din Ierusalim. A fost director al Seminarului Teologic din Caransebeș, decan al facultăților de Teologie Ortodoxă din Sibiu și Oradea, consilier cultural la Arhiepiscopia Sibiului, primul preşedinte al ASTREI după 1990 și redactor responsabil al publicației bisericești a Arhiepiscopiei Sibiului „Telegraful Român”. Detalii despre înmormântarea părintelui profesor Dumitru Abrudan vor fi anunțate pe pagina de facebook a Mitropoliei Ardealului.
Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.
Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.
Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
➥ Facebook
➥ Instagram
➥ TikTok
➥ SoundCloud
➥ Telegram