Skip to main content

Peste 1000 de participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Mitropolia Clujului, la Bistrița

Bistrița este, preț de câteva zile, capitala tineretului din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului. Întâlnirea Tinerilor Ortodocși de la Bistrița, aflată la a doua ediție după o pauză de șapte ani, a fost deschisă aseară, la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, în prezența a peste 1000 tineri. La ceremonie au participat ierarhi ai sinodului mitropolitan, dar și preoți și autorități județene și locale. După intonarea Imnului de Stat al României, interpretat de Grupul vocal „Synavlia”, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului a oficiat o slujbă de Te Deum. În mesajul adresat participanților, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a accentuat importanța acestei întâlniri pentru comunitatea ortodoxă și i-a încurajat pe tineri să fie modele de credință și curăție într-o lume aflată în declin moral. De asemenea, Președintele Consiliului Județean și-a exprimat bucuria de a vedea atât de mulți tineri adunați la Bistrița și a felicitat echipa organizatoare, subliniind modul extraordinar în care s-au revitalizat astfel de activități în județ. Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a transmis la rândul său un mesaj despre esența iubirii creștine și rolul ei în apropierea de Dumnezeu și de semeni, îndemnându-i pe cei prezenți să cultive iubirea în viața de zi cu zi.

Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.

Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.

Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
Facebook
Instagram
TikTok
SoundCloud
Telegram

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.