Skip to main content

Peste 170 de tineri participă la Pelerinajul Pedestru „Pe urmele sfinților nemțeni”

Peste 170 de tineri participă în aceste zile la cea de-a 10-a ediție a Pelerinajului Pedestru „Pe urmele sfinților nemțeni”. Evenimentul este organizat de Departamentul Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iașilor și are 4 trasee, care pornesc din Piatra Neamț, Iași, Pipirig și Botoșani. Prima oprire a tinerilor va fi în data de 5 august, la Seminarul Teologic Veniamin Costachi de la Mănăstirea Neamț, unde vor participa la sărbătoarea Sfântului Ioan Iacob de la Neamț. În 6 august, la Praznicul Schimbării la Față, pelerinii vor ajunge pe Muntele Ceahlău, iar în ultima zi a pelerinajului vor participa la hramul Mănăstirii Sihla, închinat Sfintei Cuvioase Teodora. Pelerinajul Pedestru „Pe urmele sfinților nemțeni” este o invitație pentru tineri de a-și petrece altfel timpul, prin contemplarea naturii, dialog și rugăciune.

Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.

Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.

Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
Facebook
Instagram
TikTok
SoundCloud
Telegram

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.