Skip to main content

Pomenirea Sfântului Ierarh Leontie, la Mănăstirea Bogdana

Credincioșii din Bucovina l-au prăznuit astăzi, în mod deosebit, pe Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți. Mănăstirea Bogdana, a cărei biserică din piatră, ridicată după anul 1359 este cel mai vechi lăcaș de cult din Moldova care a rezistat vremurilor, și-a sărbătorit cu acest prilej ocrotitorul. După închinarea la racla cu cinstitele moaște ale Sfinților Ierarhi Leontie de la Rădăuți și Teodosie de la Brazi, așezată în aceste zile într-un baldachin în proximitatea bisericii de zid, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Sfânta Liturghie la altarul de vară al așezământului monahal. Din sobor, au făcut parte stareți de la mănăstirile din Bucovina, clerici de la Centrul Eparhial Suceava și slujitori ai sfintelor altare din ținutul Rădăuților. Răspunsurile liturgice au fost date de Corala bărbătească ortodoxă „Sfântul Ierarh Leontie”. În cuvântul de învățătură, ierarhul a conturat chipul duhovnicesc al “vlăstarului cel sfințit” odrăslit pe aceste meleaguri, pornind de la troparul închinat acestuia.

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.