Skip to main content

Preasfințitul Damaschin Dorneanul: „Să îl însoțim pe Hristos și să fim părtași Mântuitoarelor Sale Pătimiri”

Cântările slujbelor din Sfânta și Marea Joi arată cât de mare și înspăimântător este păcatul lui Iuda, care, îmbolnăvindu-se cu iubirea de arginți, s-a întunecat și a vândut pentru treizeci de arginți pe Hristos Domnul. În același timp, prin jerfa sa euharistică și spălarea picioarelor Ucenicilor, Mântuitorul oferă exemplul iubirii și al smereniei. Mai multe despre înțelesurile duhovnicești ale acestei zile, în care am intrat începând cu denia din seara aceasta, aflăm dintr-un interviu acordat de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.

Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.

Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
Facebook
Instagram
TikTok
SoundCloud
Telegram

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Centenarul Patriarhiei Romane