Pentru cei care aleg să petreacă noaptea de Revelion în București, Metrorex vine cu o veste bună. La trecerea dintre ani, metroul va circula toată noaptea, după un program special. Pe toate magistralele, între orele 23:00 și 02:00 trenurile de metrou vor circula la un interval de aproximativ 10 minute, iar de la ora 02:00 până la ora 5:00, la un interval de circa 20 minute. De asemenea, în zilele de 1 și 2 ianuarie, respectiv 6 și 7 ianuarie, trenurile de metrou vor circula conform graficelor pentru zilele de weekend și sărbători legale, la un interval de 9 minute. În ce privește transportul în comun de suprafață, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București a anunțat că în noaptea dintre ani, între orele 22:30 și 05:00, linia de autobuz N41 va funcționa pe traseul liniei de tramvai 41, între stațiile „Piața Presei” și „Ghencea”, la un interval de 30 de minute. În zilele de 1 și 2 ianuarie, respectiv 6 și 7 ianuarie, toate liniile de transport public de suprafață vor funcționa conform programului obișnuit unei zile de duminică. Pentru informații în timp real despre orele de sosire în stații a mijloacelor de transport public, poate fi consultată aplicația gratuită Info Transport București, disponibilă în Google Play și App Store.
Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.
Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.
Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
➥ Facebook
➥ Instagram
➥ TikTok
➥ SoundCloud
➥ Telegram