Cât de încercată este viața unei mame care primește să crească și să îngrijească un copil cu sindrom Down. Numai Dumnezeu știe câte drumuri, câte căutări, câte ore de nesomn sau câte ceasuri de așteptare în cabinetele medicale și de recuperare îndură cea care nu pregetă în a oferit absolut tot ce poate pentru a-și vedea copilul în siguranță. Dar un tată care se trezește în această situație, cu neputință de a schimba ceva, e ca o dizabilitate pe care o resimte în propria-i ființă, iar acceptarea și rugăciunea par singurele unelte de care mai poate dispune. Nu pentru toată lumea, părintele Radu Mureșan a reușit să transforme această dizabilitate în abilitatea de a răsturna decizii, mentalități și munți de neputință și nepăsare din societate. Și nu doar ca preot, ci și ca tată și-a asumat bărbătește rolul de a ridica, în curtea bisericii în care slujește, un centru care să deservească aproape toate aspectele care țin de nevoile unui copil cu sindrom Down și autism, și de a zidi în sufletul comunității firescul cu care trebuie să ne raportăm la astfel de situații. În București există peste 2000 de copii diagnosticați cu sindrom Down și autism, care au nevoie de servicii psihologice, psihiatrice, terapeutice, medicale, educaționale și recuperatorii integrate, astfel încât aceste persoane să beneficieze de sprijin permanent. Dacă se începe la timp, un copil cu sindrom Down se recuperează într-o proporție foarte mare și poate să fie sprijin societății.
#sindromdown, #autism, #recuperarecopii, #centrudeterapie, #nevoispeciale, #bucuresti, #parohiamavrogheni
Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.
Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.
Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
➥ Facebook
➥ Instagram
➥ TikTok
➥ SoundCloud
➥ Telegram