Skip to main content

Registrele și rațiunile postului

Ne aflăm încă la începutul postului Crăciunului, care, așa cum știm, a debutat pe 15 noiembrie și reprezintă o perioadă plină de lumină spirituală și duhovnicească, în care putem descifra sensurile postului. Folosim pluralul pentru că postul are mai multe rațiuni, mai multe motive pentru a exista și, evident, mai multe registre. Postul este, așa cum bine știm, o călătorie pe care încercăm să o facem fiecare dintre noi până la capăt, până la întâlnirea cu Hristos cel euharistic, pe care îl vom primi în ziua de Crăciun. Problema postului este una paradoxal bine cunoscută și, în același timp, vitregită de o înțelegere restrictivă. Cei mai mulți dintre noi, când vorbim despre post, ne gândim în mod reflex la postul alimentar, la renunțarea la anumite alimente considerate a fi de dulce. Bineînțeles că postul nu este doar atât. Postul nu este simplu și nici ușor. Postul este, dacă este unul lucid și conștientizat și luat cu adevărat în serios, în litera și spiritul scripturii, mult mai mult decât renunțarea la anumite alimente. Despre post, despre rațiunile și registrele lui, vă propunem să urmăriți această ediție a emisiunii #CredințăȘiCultură, consacrată acestei teme, alături de invitații noștri, doi distinși teologi, oameni care vă vor vorbi despre acest subiect în bună cunoștință de cauză. Alături de noi se află, în primul rând, părintele Adrian Agachi, consilier patriarhal coordonator al Biroului de Presă al Patriarhiei Române, și, de asemenea, părintele Florin Ciprian Petre, membru al Biroului de Presă, la rândul său un teolog care a scris și a vorbit de multe ori despre această temă importantă.

#PostulCrăciunului, #Lumină, #Duhovnicie, #Teologi, #PatriarhiaRomână

Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.

Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.

Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
Facebook
Instagram
TikTok
SoundCloud
Telegram

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.