În această ediție a emisiunii #PsihologieSiDuhovnicie, alături de binecunoscutul psihoterapeut Lucian Negoiță, vom aborda un subiect sensibil. De altfel, toate subiectele care țin de psihologie și duhovnicie sunt sensibile, dar de data aceasta, subiectul are o semnificație aparte pentru cei care poartă haina preoțească și pentru cei care intră în legătură cu aceasta. Este vorba despre reparentalizare.
Știm foarte bine că preoții sunt numiți părinți. Atunci când te întâlnești cu un preot, i te adresezi cu termenul de părinte, și acest lucru nu este întâmplător. Este foarte important să discutăm acest aspect și cu un psihoterapeut, deoarece și psihologii înțeleg foarte bine ce înseamnă conceptul de reparentalizare, de care avem nevoie în anumite situații și pe care îl căutăm fără să ne dăm seama, fie la biserică, fie în cadrul unei ședințe sau mai multor ședințe de psihoterapie.
#psihologie, #duhovnicie, #reparentalizare, #preoti, #terapie, #psihoterapie, #spiritualitate, #vindecare
Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.
Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.
Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
➥ Facebook
➥ Instagram
➥ TikTok
➥ SoundCloud
➥ Telegram