Orașul celor șapte coline a fost timp de cinci zile gazda celui mai mare eveniment din România dedicat exclusiv predării și interpretării Artei Psaltice, Masterclass-ul Internațional de Cânt Bizantin. Ce-a dea 16-a ediție a fost dedicată Anului comemorativ al imnografilor și psalților și i-a avut ca invitați pe unii dintre cei mai importanți interpreți și cercetători ai artei psaltice. Evenimentul a fost încununat aseară, la Catedrala Mitropolitană din Iași de Concertul de Muzică Psaltică „Cel ce vrea să învețe musichie…”, la care au participat cursanții și invitații acestei ediții, Corul Academic Byzantion și Grupul Psaltic de copii „Mini-Byzantion”. Concertul a fost deschis de Marilyn Accaoui Leignel, originară din Liban.