Pe întreaga durată a lunii august, Museikon, o secție a Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia va fi gazda Salonului de Artă Creștină, o manifestare artistică ce a cunoscut o amploare deosebită în ultimii doi ani. Gândit ca un proiect artistic menit să-i aducă laolaltă pe iconarii și pictorii bisericești contemporani din întreaga țară, dar și să convingă publicul de importanța și actualitatea artei sacre, precum și a artei laice cu tematică religioasă, Salonul de Artă Creștină se deschide, în același timp, către tinerii artiști sau către cei ce urmează studii de profil. Expoziția reunește creațiile a 28 de iconari și pictori bisericești. Sunt prezenți atât pictori consacrați, cât și absolvenți și studenți ai secției de Artă Sacră a Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia. Salonul de Artă Creștină este organizat de Asociația culturală BASM, în colaborare cu Consiliul Județean Alba, Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, Universitatea „1 Decembrie 1918” – Facultatea de Teologie Ortodoxă și Uniunea Artiștilor Plastici din România.