„Recunoaște în Maica Domnului vasul ales al harului, prin care toți cei care cu credință aleargă la ea primesc daruri de la Hristos, izvorul vieții”. A fost primul îndemn al Decalogului la Izvorul Tămăduirii, adresat de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, credincioșilor care au participat la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava. Slujba a fost săvârșită de părintele arhiepiscop, împreună cu Preasfințitul Părinte Episcop-vicar Damaschin Dorneanul. În timpul împărtășirii clericilor, părintele Gabriel Ciofu, parohul Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou” – Baia, a rostit cuvântul de învățătură intitulat „Maica Domnului – izvor al Vieții și al milei”.
Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.
Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.
Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
➥ Facebook
➥ Instagram
➥ TikTok
➥ SoundCloud
➥ Telegram