Skip to main content

Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva – Iași, 2020

Venind în întâmpinarea celor ce-și vor îndrepta pașii spre Iași pentru a participa la această sărbătoare și ținând cont și de deciziile luate de autorități în contextul epidemiologic în care ne aflăm, Mitropolia Moldovei și Bucovinei anunță anul acesta o serie de măsuri menite să protejeze, în condițiile actuale, sănătatea pelerinilor.

Încă din anul 1641, prin străduința binecredinciosului Domnitor Vasile Lupu al Moldovei, Iașul este binecuvântat de prezența și ocrotirea moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva, la care ajung să se închine pelerini din toate colțurile țării și de peste hotare. Venind în întâmpinarea celor ce-și vor îndrepta pașii spre Iași pentru a participa la această sărbătoare și ținând cont și de deciziile luate de autorități în contextul epidemiologic în care ne aflăm, Mitropolia Moldovei și Bucovinei anunță anul acesta o serie de măsuri menite să protejeze, în condițiile actuale, sănătatea pelerinilor:

1) Pentru a se evita o concentrare a închinătorilor de-a lungul a doar câteva zile, racla cu moaștele Cuvioasei va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană și depusă în baldachinul special amenajat încă din data de 8 octombrie și va rămâne acolo timp de o săptămână, până pe 15 octombrie.

2) Momentul tradițional „Calea Sfinților” va avea o altă desfășurare întrucât nu este permisă prezența mulțimilor de credincioși. Racla cu sfintele moaște va fi purtată de o mașină în procesiune pe străzile mai importante din toate cartierele orașului. Credincioșii din Iași vor putea astfel să privească și de la nivelul ferestrelor și al balcoanelor acest „pelerinaj” deosebit al Sfintei Cuvioase Parascheva.

3) Va exista un culoar de acces către sfintele moaște care să asigure păstrarea distanțării fizice. După ce vor trece de baldachinul care va adăposti racla cu sfintele moaște, tot printr-un culoar separat, pelerinii vor fi îndrumați către ieșirea din zona Ansamblului Mitropolitan.

4) Vor fi puse la dispoziția pelerinilor măști oferite de voluntari la intrarea pe culoarul de acces și pe parcursul rândului.

5) De-a lungul traseului pelerinilor vor exista dozatoare automate cu dezinfectant pentru mâini – iar înainte de a se apropia de zona baldachinului, credincioșii vor trece și peste covorașe dezinfectante.

6) Fiecare închinător va primi un pachet ambalat și oferit în condiții stricte de igienă care va conține câte o iconiță, un acatist al Sfintei Parascheva și o sticluță de aghiasmă.

7) Intrarea și ieșirea din Catedrala Mitropolitană se vor face pe culoare diferite și create astfel încât să se poată respecta regula distanțării fizice.

8) Nici în interiorul Catedralei Mitropolitane, nici în curte nu se va putea staționa, spre a evita astfel grupurile și aglomerația de persoane. Îi rugăm pe pelerinii care vin la Iași să se asigure că au cazare întrucât anul acesta nu vom putea oferi găzduire la enoriași din parohiile ieșene sau în lăcașurile de cult.

9) În data de 14 octombrie 2020, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată pe un podium amplasat pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane. În zonă vor fi amenajate culoare de acces pentru cei care vor dori să participe la slujbă și care, în număr restrâns, vor putea să intre în spații delimitate – astfel încât să nu se creeze grupuri mari de persoane și să se poată păstra distanța recomandată de autorități.

Precizăm că anul acesta nu vor fi aduse nici din țară, nici din străinătate alte sfinte moaște sau relicve sfinte.

În incinta Catedralei Mitropolitane și la evenimentele organizate în perioada 8-15 octombrie 2020, jurnaliștii vor avea acces pe baza legitimațiilor de presă, cu condiția de a trimite anterior, pe adresa presa@mmb.ro, o solicitare care să cuprindă: instituția de presă, numele și prenumele jurnalistului, funcția, adresa de email și un număr de mobil. Zonele de acces și alte informații vor fi comunicate de organizatori la fața locului. Alte detalii pot fi obținute de la: Pr. Constantin Sturzu – purtător de cuvânt (tel.: 0764 608 888).

Vom reveni în perioada următoare cu programul detaliat al evenimentelor prilejuite de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, precum și cu alte detalii organizatorice.

Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Iașilor

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.