Skip to main content

Sfânta Lidia din Filipi – 20 mai

Lucrarea misionară a Sfinților Apostoli nu ar fi fost posibilă și fără sprijinul important material pe care anumite persoane l-au oferit. Între acestea se află și Sfânta Lidia, prima creștină din Europa.

Ceea ce cunoaștem despre Sfânta Lidia aflăm din cartea Faptele Sfinților Apostolilor. În cursul celei de-a doua călătorii misionare a Apostolului neamurilor, Sfântul Pavel, el a ajuns în Macedonia. Faptele Apostolilor descriu „Pornind cu corabia de la Troa, am mers drept la Samotracia, iar a doua zi la Neapoli, și de acolo la Filipi, care este cea dintâi cetate a acestei părți a Macedoniei și colonie romană. Iar în această cetate am rămas câteva zile. Și în ziua sâmbetei am ieșit în afara porții, lângă râu, unde credeam că este loc de rugăciune și, șezând, vorbeam femeilor care se adunaseră. Și o femeie, cu numele Lidia, vânzătoare de porfiră, din cetatea Tiatirelor, temătoare de Dumnezeu, asculta. Acesteia Dumnezeu i-a deschis inima ca să ia aminte la cele grăite de Pavel. Iar după ce s-a botezat și ea și casa ei, ne-a rugat, zicând: De m-ați socotit că sunt credincioasă Domnului, intrând în casa mea, rămâneți. Și ne-a făcut să rămânem.”

Aflăm astfel că după obiceiul său, Sfântul Pavel a mers în ziua sâmbetei la sinagoga locală să vestească Evanghelia, locul de rugăciune aflându-se pe malul râului Gangas, apa servind nevoilor de curățire rituală a comunității.

Sfântul Pavel a început să vorbească unui grup de femei prezente acolo pentru rugăciune, iar între aceste femei se afla Lidia, numită de cartea Faptelor Apostolilor „temătoare de Dumnezeu”. Acest termen denumea pe cei dintre păgâni care primiseră legea Vechiului Testament, așadar Lidia se născuse păgână, din cetatea Tiatirei a Asiei proconsulare. Sfântul Luca menționează faptul că se ocupa cu comerțul de porfiră, o textilă foarte prețuită și scumpă la acea vreme, motiv pentru care trebuie să înțelegem că statutul ei social era ridicat.

A primit cuvântul credinței, s-a botezat și a devenit una dintre sprijonitoarele de nădejde ale Apostolului.

De altfel, Pavel amintește filipenilor în epistola ce avea să le-o trimită mai târziu zicând „Doar şi voi ştiţi, filipenilor, că la începutul Evangheliei, când am plecat din Macedonia, nici o Biserică nu s-a unit cu mine, când era vorba de dat şi de primit, decât voi singuri.”

Sfânta Lidia va fi făcut după convertirea sa misiune între cetățenii din Filipi sau în îndelungatele sale călătorii presupuse de comerțul pe care îl făcea.

Ajutători și sprijinitori ai Apostolilor, acești sfinți au contribuit la răspândirea veștii celei bune, a Evangheliei vieții în Hristos.

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.