Sfânta Chiriachi din Nicomidia s-a născut într-o familie creștină evlavioasă și înstărită din părinții Dorotei și Eusebia, . Aceștia i-au dat numele Chiriachi singurei lor fetițe pentru că se născuse duminica, iar în limba greacă Chiriachi înseamnă Duminică.
Pentru că tânăra Chiriachi era foarte frumoasă și provenea și dintr-o familie bogată, un magistrat local a dorit să o logodească cu fiul său. A cerut-o părinților săi, însă Dorotei și Eusebia i-au explicat că Chiriachi își dedicase viața și fecioria lui Hristos dorind să trăiască în astfel de nevoință pentru întreaga viață.
Înfuriat, magistratul a făcut public faptul că părinții fetei erau creștini. Vrând să le facă rău, a mințit spunând că aceștia au batjocorit idolii și au refuzat să le aducă jertfe. Toate acestea se întâmplau în timpul domniei lui Dioclețian, un împărat roman vestit pentru ura sa împotriva iubitorilor de Hristos.
Dositei și Eusebia, după ce au fost torturați au fost trimiși la Melitene. Chiriachi a fost trimisă de Dioclețian la ginerele și co-regentul său Maximian în Nicomidia. Acesta văzând tinerețea și frumusețea tinerei fecioare a sfătuit-o să nu-și irosească viața și să se lepede de Hristos, făgăduindu-i-se în schimb viață liniștită și bunăstare. Chiriachi a fost curajoasă. Spunându-i împăratului că nimic și nimeni nu vor putea să o determine să se despartă de dragoste inimii sale, Hristos Domnul.
A fost torturată și întemnițată multă vreme însă credința și inima sa neclintită nu a putut fi înfrântă. În cele din urmă, înțelegând faptul că suferința trupului și amenințările nu pot determina sfânta fecioară să renunțe la credința sa, a fost condamnată la decapitare. Î s-a dat oportunitatea să se roage înainte. Cu mulțumire a rugat pe Domnul să îi primească sufletul și să pomenească pe cei care au onorat-o cu darul martiriului.
Imediat cum și-a terminat rugăciunea, înainte de a fi decapitată, și-a dat sufletul în mâinile Domnului. Creștinii i-au luat trupul și l-au depus cu cinste într-un loc aparte.
Putem învăța de la Sfânta Chiriachi statornicia credinței, viața al cărei singur sens este Hristos, ordonarea priorităților în viață și multe alte lucruri. La fel, pilda aceste sfinte fecioare ne determină să ne punem întrebarea care ne dă măsura vieții fiecăruia dintre noi. Avem noi oare ceva în viața noastră pentru care merită să și murim?
