Moartea prin tortură a sfinților martiri care i-a curățit de păcate și i-a umplut de har este înfricoșătoare și binecuvântată în același timp. Sfânta Glicheria, martiră din Tracia a avut parte de o mărturisire în chip minunat și amintirea acestei sfinte adormiri a rămas peste veacuri în amintirea creștinilor.
Sfânta Glicheria a trăit în timpul împăratului Antonin. Prefect al regiunii în care locuia, la Traianopoli, era un anume Sabin. A cunoscut credința în Hristos în familie, tatăl ei fiind un bun creștin.
Pentru că virtutea cea dintâi pe care Duhul Sfânt le-a dat-o Apostolilor speriați de frica iudeilor a fost bărbăția și curajul mărturisirii, această virtute nu a lipsit nici Glicheriei cea duhovnicească.
Sărbătorile păgâne erau momente în care întreaga cetate celebra idolii și zeii păgânismului. Erau momente în care se afirma răspicat fidelitatea față de aceștia și față de valorile acelei lumi. Glicheria însă știa că numai Adevăratului Dumnezeu în Treime se cuvine închinare și de aceea nu putea accepta starea în neadevăr.
Cu ocazia unei astfel de sărbători păgâne, Glicheria, la văzul statuilor idolești face semnul sfintei cruci asupra lor. A avut loc un fapt minunat. Idolii s-au dărâmat. Pârâtă de mulțimea speriată Glicheria a fost condamnată la lapidare. A supraviețuit. După aceasta a fost încarcerată și supusă la nenumărate chinuri.
A fost mutată apoi din Traianopoli la Heracleea. Aici, aflând episcopul cetății Dionisie de venirea sa, au întâmpinat-o frumos și au întărit-o.
A suferit mult pentru dragostea ei de Domnul. Înțelegând profunzimea credinței ei, cel ce o tortura s-a convertit. La auzul acestei vești, mai marii săi l-au decapitat.
Glicheria a fost dată în cele din urmă la lei. Aceștia nu s-au atins de sfântul ei trup, ci dimpotrivă au stat lângă ea să îi mângâie.Sfânta s-a rugat Mirelui ceresc Hristos Domnul, să nu îi fie trecută acest pahar al suferinței martiriului. Atunci una dintre leoaice i-a dăruit moartea.
Episcopul Dionisie a luat trupul Glicheriei și l-a înmormântat în apropierea cetății.
Glicheria a fost una dintre cele mai cunoscute sfinte martire din Tracia și Moesia, cinstirea ei fiind foarte răspândită. Cunoaștem faptul că în anul 591 împărații Mauriciu și Heraclie i-au vizitat biserica din Heracleea și s-au închinat cu evlavie cinstitelor sale moaște.
Mai târziu, în cel de-al optulea secol, o parte dintre ele au fost duse și așezate spre cinstire la Lemnos.
Mireasă a lui Hristos, sensibilă însă curajoasă, Sfânta Glicheria ne învață peste veacuri îndrăzneala mărturisirii credinței.