Skip to main content

Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul – 8 mai

Primul între sfinții creștini care au primit supranumele de Teologul, este Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan. Apostol al iubirii dumnezeiești a scris sub înrâurirea Sfântului Duh pagini de scriptură care mișcă inimile tuturor spre dragostea de Dumnezeu.

Sfântul Ioan Teologul era galileean la fel ca majoritatea sfinților apostoli. Fiu al lui Zevedeu și al Salomeei, frate al lui Iacob cel Bătrân, Ioan împreună cu restul membrilor familiei l-au urmat pe Mântuitorul. Deja ucenic al lui Ioan Botezătorul, l-a auzit pe acesta zicând despre Iisus care trecea „Iată Mielul lui Dumnezeu”. Atât de impresionat a fost de acel eveniment încât a reținut și ceasul din zi când s-a întâmplat.

Atunci, în acea clipă decide să îl urmeze pe Cel ce ridică păcatele lumii. Face aceasta împreună cu Andrei și va rămâne alături de Mântuitorul până la sfârșit.

Alături de Iacob fratele său și de Petru s-a numărat între ucenicii cei mai apropiați ai Mântuitorului care au avut privilegiul de a-L însoți în momente esențiale: la învierea fiicei lui Iair, la schimbarea la față, în clipele grele din grădina Ghetsimani și a fost singurul dintre apostoli care a stat la piciorul Sfintei Cruci.

Când Apostolii au plecat să binevestească lumii mântuirea în Hristos, Sfântul Ioan, potrivit Tradiției a mers în Asia Mică. Aici, a fondat și păstorit Biserica din Efes și alte comunități creștine din zonă.

De la Sfântul Ioan ne-au rămas scrierile sale. Sfânta Evanghelie, Trei epistole și Apocalipsa.Evanghelia și epistolele sale sunt de o înălțime a gândului și de o finețe teologică aparte. Pentru acest fapt Sfântul Ioan mai este numit și Teologul. Totodată Sfântul Ioan a scris mult despre iubirea dumnezeiască.

„Aceasta este vestea pe care ați auzit-o de la început, spune Apostolul, ca să ne iubim unul pe altul. Iubiților, să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu și oricine iubește este născut din Dumnezeu și cunoaște pe Dumnezeu.

Cel ce nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire.

Întru aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu către noi, că pe Fiul Său cel Unul Născut L-a trimis Dumnezeu în lume, ca prin El viață să avem.

Iubiților, dacă Dumnezeu astfel ne-a iubit pe noi, și noi datori suntem să ne iubim unul pe altul.

Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată, dar dacă ne iubim unul pe altul, Dumnezeu rămâne întru noi și dragostea Lui în noi este desăvârșită.

Copii, ne scrie Sfântul Ioan, rămâneți întru El, ca să avem îndrăzneală când Se va arăta și să nu ne rușinăm de El, la venirea Lui.

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.