Sfântul Maxim Mărturisitorul este numit așa datorită suferințelor îndurate pentru apărarea dreptei credințe.
S-a născut în anul 580 într-o familie importantă apropiată familiei imperiale a lui Heraclie. Sfântul Maxim a avut parte de o educație aleasă. Cultura sa profundă, atât profană cât și teologică, poate fi observată din scrierile sale, caracterizate de o complexitate rar întâlnită a gândirii și de o eleganță a scriiturii care îl apropie de cei mai aleși scriitori ai veacului său.
Tânăr ales educat, aparținând unei familii de vază, a ajuns în scurt timp să acceadă la funcția de secretar imperial. Părăsește la scurtă vreme cariera administrativă preferând liniștirea contemplativă a viețuirii monastice, retrăgându-se în mânăstirea Chrysopoli.
Pericole legate de amenințarea invaziilor persane îl determină să părăsească mânăstirea și să se retragă pentru o perioadă în Africa. Având darul luminat al înaltei teologhisiri, aici se preocupă de problema origenismului și de o nouă nuanțare teologică eretică propusă de Cyrus de Fasida, devenit episcop al Alexandriei.
Având deja reputația unui teolog foarte instruit Maxim începe o luptă epistolară și mărturisitoare acerbă cu adversarii săi monoteliți, eretici care credeau în mod greșit cu privire la voințele persoanei unice a Mântuitorului Hristos.
Atragerea atenției asupra implicațiilor teologice a noii erezii subtile care apăruse a determinat controverse numeroase și convocarea a mai multe sinoade locale care au dezbătut această problematică.
Sfântul Maxim a ajuns să pledeze pentru cauza dreptei credințe până la Roma, găsind aici susținerea patriarhilor Teodor și Martin care au întrunit sinoade ce au dat dreptate Sfântului.
Pentru aceste mărturisiri ale dreptei credințe atât Martin, cât și Sfântul Maxim au avut de suferit. Martin a fost capturat și trimis în exil unde a murit, iar Maxim, deși avea reputația de a fi cel mai important teolog al vremii sale, a fost judecat și exilat și el. A fost readus din exil în mai multe rânduri pentru procese și presiuni, a suferit bătăi și, în cele din urmă i-a fost tăiată limba și brațul drept, fiind trimis apoi definitiv în exil. La finalul călătoriei, din cauza suferințelor îndurate Sfântul Maxim a trecut la Domnul.
Deși Sfântul a murit în exil, Sfânta Biserică a biruit în cele din urmă asupra dușmanilor ei, pentru că ortodoxia învățăturii Sfântului Maxim va deveni mărturisirea Bisericii.
