Tot ceea ce știm despre Sfântul Onufrie cel Mare se datorează mărturiei unui alt monah numit Pafnutie care l-a întâlnit pe marele ascet și i-a cunoscut viața și petrecerea.
Pafnutie, el însuși un monah îmbunătățit, dorind să cunoască mai desăvârșit tainele vieții de rugăciune în singurătate, și-a părăsit mânăstirea unde era monah și s-a îndepărtat în pustie. Aici a întâlnit pe Sfântul Onufrie, un pustnic înfricoșător la vedere, acoperit doar cu părul bărbii sale lungi care cobora până la pământ. Speriindu-se în primă instanță, a cunoscut apoi bunătatea lui Onufrie și a început să-l întrebe despre viața sa.
Onufrie se afla în deșert în singurătate aproape totală de șaptezeci de ani. Nevoile de hrană și le astâmpăra cu plantele din jur. Se odihnea în funcție de vreme pe coline, în văile dimprejurul său sau în peșteri. Însă Onufrie nu se nevoise așa tot timpul de când se lepădase de lume. La începutul viețuirii sale monahale a stat într-o mânăstire a Tebaidei, la Hermopolis. Aici, în viața de obște, a învățat pentru prima dată rigorile vieții monastice.
Auzind tot timpul de exemplul lui Ilie sau al Sfântului Ioan Botezătorul, a hotărât să se îndrepte spre pustiul adânc pentru a se dedica nevoinței în singurătate.
Îndepărtându-se mult a dat peste o peșteră locuită de un pustnic numit Hermes căruia i-a cerut să îl învețe cum se trăiește în pustie și să îl inițieze în tainele acestei viețuiri. După câteva zile de sfat, acel pustnic a plecat împreună cu Onufrie să îi găsească loc de nevoință.
Ajungând în locul ales, Hermes a mai stat aproape o lună cu Onufrie pentru a-l învăța în continuare și apoi s-a înapoiat. În fiecare an îl vizita o dată pe Onufrie până când, la ultima vizită l-a anunțat că va trece la Domnul. Onufrie i-a îngropat cinstitul trup undeva în apropiere.
Fiind întrebat cum se împărtășește cu Sfintele Taine, Onufrie a răspuns că îi sunt aduse de un înger al Domnului. Viața sa era înconjurată de fapte minunate.
Minunat de cele ce se întâmpla cu el lui Pafnutie i-a fost dat să audă și profeția lui Onufrie, care l-a anunțat că motivul pentru care se afla acolo era să îngroape trupul lui Onufrie a cărui viață se apropia de sfârșit. Așa a făcut. Însă Pafnutie ne-a transmis și viața Sfântului Onufrie cel Mare, un sfânt aflat la mare cinste în rândul monahilor și laicilor deopotrivă.
Antonie, arhiepiscopul Novgorodului, în cartea sa de pelerinaj, atestă faptul că în vremea sa, adică pe la anul 1200, parte din sfintele moaște ale Sfântului Onufrie se aflau la Constantinopol în Biserica Sfântului Achindin.
