Sfântul Pahomie este un foarte important organizator al vieții monahale. De numele său se leagă viața monahală de obște sau în comun, în care monahii trăiesc și duc împreună efortul de susținere a comunității atât în plan duhovnicesc, cât și în planul traiului cotidian.
Pahomie s-a născut în anul 287 în localitatea Sne sau Latopolis cum o numeau grecii, din părinți păgâni. A fost înrolat cu forța în armata imperială și în acest context a cunoscut în Teba niște creștini care erau încarcerați. Văzând bunătatea acelor creștini s-a rugat în acea noapte Dumnezeului lor să îl izbăvească de necazul luării sale de acasă cu forța promițând că va servi semenilor pentru tot restul vieții dacă se împlinește dorința sa.
Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea și fiind izbăvit a călătorit spre sud până la comunitatea creștină din satul Seneset sau Khenoboskion, unde a fost catehizat și botezat. A rămas o vreme în acel sat dedicându-se slujirii aproapelui, mai ales în vremea unei epidemii care a afectat acea zonă.
Într-una din zilele în care se depărtase în pustia din Tabennesi să se roage a primit o descoperire de sus să facă acolo o mânăstire. A ascultat și în scurtă vreme i s-au alăturat mai mulți creștini pentru nevoință și rugăciune. Sfântul Pahomie, organizând acea comunitate a pus foarte mult accentul pe viețuirea, munca, masa și rugăciunea în comun.
A scris o serie de reguli după care să fie organizate mânăstirile cu viață de obște adică cu viață în comun. Acestea priveau modul în care monahii trebuiau să trăiască, să lucreze și să aibă grijă de bolnavi.
Atât de mult s-au înmulțit cei care doreau să-și dedice viața lui Dumnezeu după modelul propus de Pahomie încât a fost nevoit să înființeze succesiv opt mânăstiri. A lăsat lui Teodor, discipolul său ales, conducerea comunității monastice din Tabenessi, în vreme ce el a mers la a doua ctitorie la Phoboou.
Sfântul Pahomie a avut o relație foarte frumoasă cu episcopii acelor zone care veneau des în vizită și pentru sfătuiri duhovnicești în mânăstirile pahomiene.
A murit în anul 347 la Phoboou lăsând în zona Egiptului de Sus nouă mânăstiri înfloritoare de bărbați și una de femei.
În perioada în care a trăit Sfântul Pahomie în monahismul egiptean cunoștea câteva comunități semi-anahoretice, adică în care pustnicii, în anumite perioade se întâlneau pentru rugăciunea în comun. Ceea ce Sfântul Pahomie a propus pentru stilul de viață al mânăstirilor sale era ceva nou. Semăna cu cenobitismul sau cu viața în comun a nevoitorilor din Siria și capadocia, în care, frați de asceză și viață duhovnicească trăiau la un loc împărțind efortul muncii și al slujirii aproapelui.
