În lume necazuri veți avea. Dacă pe Mine M-au prigonit, și pe voi vă vor prigoni. Sunt cuvintele Mântuitorului pe care martirii și mărturisitorii creștini din toate timpurile le-au avut în minte și în inimă. Sfântul Iacob a suferit și a îndurat prigoană pentru adevărul de credință și este așezat de către Biserică în ceata Mărturisitorilor.
Despre viața Sfântului Iacob se cunosc puține lucruri. Ceea ce știm însă este curajul său mărturisitor. El a trăit în perioada în care Biserica Răsăriteană era confruntată de iconoclasm – o erezie care refuza cinstirea sfintelor icoane. Cei care o susțineau, controlau poziții cheie în structura imperială bizantină și se foloseau de influența și puterea aceasta atunci când încercau să elimine orice rezistență din partea ortodocșilor.
Sfântul Iacob a intrat de tânăr în mânăstire și a fost ucenic al marelui sfânt și teolog Teodor Studitul. Sfântul Teodor adresează în scrierile sale cuvinte de laudă și de felicitare pentru curajul și iscusința luptelor lui Iacob împotriva celor ce necinsteau icoanele. De asemenea, Sfântul Teodor Studitul numără pe Iacob între mărturisitorii acelor vremuri.
Iacob a fost mai întâi episcop al cetății tracice Anchialos în perioada patriarhului Tarasie al Constantinopolului. Fiind iubitor de liniște și viață în rugăciune, părăsește slujirea episcopală și merge în Bitinia pe muntele Olimp. Mutarea aceasta se poate datora și presiunilor pe care ereticii le făceau împotriva sa.
Ajuns în singurătatea pustiei duce o viață aspră și austeră sporind duhovnicește foarte mult. Astfel ajunge să fie cunoscut ca părinte duhovnicesc și să fie cercetat de multă lume. Acela a fost momentul în care a înțeles să dea mărturia cea bună cu privire la ortodoxia cinstirii sfintelor icoane.
Fuga de lume nu a însemnat pentru Sfântul Iacob o părăsire egoistă a problemelor care provocau Biserica, ci un efort personal concentrat astfel încât, prin lupta cea bună împotriva patimilor proprii și a ereziei să fie în realitate de mult folos lumii.
Alte informații despre Sfântul Iacob mai aflăm din viețile a alți doi sfinți, anume Petru de Atroa și Antonie cel tânăr. Acestora Iacob le-a fost prieten și părinte duhovnicesc.
De la biograful Sfântului Antonie cel tânăr aflăm despre Sfântul Iacob faptul că avea darul facerii de minuni și că a trecut la Domnul la o vârstă foarte înaintată, la 120 de ani.
Procopia, soția împăratului bizantin Mihail I, având o evlavie deosebită la Sfântul Iacob a dorit ca acesta să fie adus în mânăstirea la care mergea aceasta în Constantinopol, însă prin mijlocirea Sfântului Antonie cel Tânăr, sfintele moaște ale lui Iacob au fost depuse în mânăstirea numită a eunucilor din Bitinia.
Sfântul Iacob Mărturisitorul, episcop, monah și apărător al Ortodoxiei, rămâne în amintirea veșnică a Bisericii pentru curajul și dedicația sa.
