Sfântul Ilie Iorest a fost ierarh transilvănean, unul dintre marii apărători ai ortodoxiei pe teritoriul țării noastre.
Sfântul Ilie a păstorit la Alba Iulia între anii 1640-1643. De numele său este legată mișcarea de rezistență a ortodoxiei în fața presiunilor deosebite ale principilor sau superintendenților calvini ai vremii.
Dintr-o scrisoare de recomandare a sfântului Ilie, scrisă de ierarhii moldoveniși adresată ţarului Mihail Feodorovici Romanov, în data de 2 iunie 1645, știm că „acest arhiereu cu numele Iorest este născut în părţileţăriiungureşti, dar din copilărie a fost dat la învăţăturăşi instruit în ţara noastră, a Moldovei, în mănăstirea Putna, şi în aceeaşi mănăstire a fost călugărit, iar după un timp oarecare, ridicat la treapta preoţiei”.
Sfântul Ilie a fost hirotonit la Târgoviştede către mitropolitul în scaun de atunci numit Teofil. Perioada pastorației sale a fost dificilă pentru că Ilie Iorest nu dorea nicidecum să accepte ideea introducerii ideilor protestante în lumea ortodoxă. Sub binecuvântarea sa au apărut tipărituri importante.
Tot el s-a împotrivit presiunilor, exercitate asupra sa de către superintendentul calvin, de a difuza printre preoţiişicredincioşii săi cunoscutul Catehism calvinesc, redactat în româneşteşi tipărit în 1642, căruia îi va da Varlaam al Moldovei cunoscutul Răspuns din 1645.
Acuzaţiile care se aduceau neînfricatului apărător al dreptei-credinţe le cunoaştem din scrisoarea ierarhilor moldoveni, cu data de 2 iunie 1645, prin care recomandau ţarului Rusiei pe Ilie Iorest. „Pe urma – precizau ei – dacă au trecut trei ani, a îndemnat diavolul, care urăşte cele bune, pe popa cel mare al craiului cu numele Gheorghe Ciulai, care este în erezia luterană în care sunt şi craiul şitoţi ungurii, şi l-au defăimat pe acest Iorest, arhiereul creştinilor români, la craiul Rakoczy Gheorghe şi au adus mărturii mincinoase şi i-au făcut mare nedreptate şi i-au luat tot ce avea, l-au legat şi l-au închis în temniţă nouă luni şi a suferit în surghiun şi împreună cu el mulţipreoţicreştini, nu pentru altă vină decât pentru credinţacreştină, voind să-i convertească la luteranism. Şi pentru că nu aveau ce să-i facă, văzând că ţine tare şi neclintit la credinţa sa, însuşi craiul Rakoczy i-a dat, – cu garanţia a 24 de chezaşi -, 1000 de taleri, ca să-i restituie degrabă în vistieria crăiască şi l-a liberat, ca să adune şi să plătească pentru acei chezaşi. De aici, a venit în mănăstirea sa, la Putna…”.
Părintele istoric Mircea Păcurariu explică faptul că, ținându-se seama de viaţa sa curată, de năzuinţa după dulceaţa contemplaţiei, dar mai ales de statornicia sa în credinţa pravoslavnică şi de suferinţele îndurate pentru apărarea ei, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa din 28 februarie 1950, a hotărât, – pe baza unui referat prezentat de mitropolitul de atunci al Transilvaniei, Nicolae Bălan -, ca acest vrednic ierarh să fie cinstit de Biserica noastră ca sfânt mărturisitor al dreptei-credinţe. Canonizarea lor solemnă s-a făcut în catedrala „Reîntregirii” din Alba Iulia, în ziua de 21 octombrie 1955.
