Iubitor al săracilor, aspru nevoitor și apărător al dreptei credințe, episcopul Porfirie al Gazei a rămas în amintirea Bisericii ca un părinte drag credincioșilor și un păstor model.
Cele ce cunoaștem despre Sfântul Porfirie provin din viața sa descrisă în amănunțime de către ucenicul și diaconul său Marcu.
Porfirie s-a născut în Tesalonic în anul 347. Iubitor de nevoință și liniște încă din tinerețe, alege să părăsească lumea și să devină monah. Astfel, în anul 378, pleacă din Tesalonic spre Egipt pentru a ajunge în vestitele locuri de viețuire monastică. După ce a stat în pustia Egiptului o perioadă de cinci ani, Porfirie decide să plece în Palestina unde se nevoiește într-o peșteră în apropierea Iordanului.
L-a trimis pe ucenicul Marcu să rezolve împărțirea moștenirii provenind de la părinți, iar la întoarcerea sa a dăruit totul săracilor. „Porfirie a terminat împărțirea bunurilor sale nu doar în Ierusalim, ne spune Marcu, ci și în satele dimprejur, dând o parte specială mânăstirilor din Egipt care erau atât de sărace.”
A dăruit totul săracilor devenind cu bucurie sărac precum ei. Ca să trăiască a început să practice meseria de cizmar.
Vrednicia și înălțimea sa duhovnicească au ajuns la urechile episcopului Ioan al Ierusalimului. Porfirie a fost astfel hirotonit preot și i s-au dat în grijă prețioasele fragmente din Sfânta Cruce pe care a fost Mântuitorul răstignit.
În anul 395, după moartea episcopului Enea din Gaza Porfirie a fost ales și hirotonit episcop în locul său. Slujirea episcopală i-a fost dificilă deoarece în eparhia sa nu erau mulți creștini, iar păgânii îi făceau opoziție puternică.
Cu ajutorul Sfântului Ioan Gură de Aur, patriarhul de atunci al Constantinopolului, și al împărătesei Eudoxia reușește să obțină sprijin pentru dărâmarea templelor idolești și pentru construirea unei mărețe biserici.
Încet, văzând curăția vieții sale, iubirea milostivă pentru cei aflați în suferință și nevoi, mulțime de păgâni s-au convertit la creștinism.
„Să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, așa încât să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” ne spune Mântuitorul.
Acest îndemn al Mântuitorului l-a avut Porfirie înaintea sa întreaga viață. De aceea Marcu diaconul său l-a putut descrie în cuvinte de laudă care rămân și pentru noi model de viață creștină.
Porfirie era „om fără pată, bun și evlavios, având mai mult decât oricare darul de a tâlcui Sfânta Scriptură, de a lămuri cele dificil de înțeles și de a închide gura ereticilor și a necredincioșilor. Iubea săracii și se înduioșa ușor și repede până la lacrimi.”
