Ortodoxia cinstirii sfintelor icoane a fost hotărâtă de cel de-al șaptelea Sinod Ecumenic. Patriarhul Constantinopolului care a prezidat acest Sinod a fost Sfântul Tarasie.
Iconoclasmul sau lupta împotriva sfintelor icoane a reprezentat o perioadă de criză profundă în istoria Bisericii Ortodoxe. Împărați persecutori, prigoane, mărturisitori și martiri, toate acestea au frământat viața creștinilor răsăriteni.
Motivul? Cinstirea sfintelor icoane.
Una dintre trăsăturile definitorii ale etosului creștinismului ortodox este icoana. Ortodoxia este într-un sens o lume a imaginii sfinte, o fereastră spre sfințenia lumii cerești. Între cei cărora le datorăm restabilirea ortodoxiei cinstirii sfintelor icoane se numără și sfântul cinstit astăzi, Patriarhul Tarasie al Constantinopolului.
Născut în Constantinopol într-o familie din înalta aristocrație, primește o educație deosebită și urmează tatălui său în cariera administrativă imperială. Pentru meritele sale Tarasie ajunge șef al cancelariei imperiale, una dintre cele mai înalte demnități civile de atunci.
După moartea Patriarhului Pavel al IV-lea, Sfântului Tarasie i s-a propus să devină patriarh, și nu a acceptat până când puterea imperială i-a făgăduit că îi va permite să reunească un Sinod care să proclame cinstirea sfintelor icoane.
Acest Sfânt și Mare Sinod s-a reunit în anul 786 în Constantinopol, însă a fost împiedicat de trupe militare care susțineau pe ereticii iconoclaști. În anul următor, în 787, Sfântul Sinod s-a reunit la Niceea, iar acolo, părinții Sinodali au stabilit învățătura de credință cu privire la cinstirea icoanelor. Noi le cinstim și ne închinăm înaintea lor, însă închinarea nu se oprește la obiectul în sine al icoanei, ci urcă la prototip, adică la cel reprezentat pe icoană, precum Mântuitorul sau ați sfinți. Icoanele, au hotărât părinții sinodali, se sfințesc prin asemănare cu prototipul și prin afierosire sau punerea numelui pe ele.
Sfântul Tarasie a avut un rol esențial în desfășurarea Sinodului, bucurându-se de cinstirea tuturor.
Erau cunoscute în epocă virtutea și austeritatea viețuirii sale precum și dragostea sa milostivă pentru cei săraci și aflați în suferință.
Suferința trupească a împărtășit-o și el îndelungat. A adormit în Domnul în anul 806 fiind deopotrivă plâns atât de casa imperială, cât mai ales, de creștinii Constantinopolului. Sfântul Tarasie a fost îngropat în mânăstirea tuturor Mucenicilor fondată de el pe cealaltă parte a Bosforului.
Ne-a rămas de la Tarasie un cuvânt de laudă la sărbătoarea Intrării în biserică Maicii Domnului de o frumusețe aparte, care lasă să se vadă elocința și evlavia Sfântului Patriarh.
