Sfântul Ermie a fost martirizat în timpul împăratului roman Antonin Pius care a domnit între anii 138- 161. Cel care ducea la îndeplinire hotărârea imperială în zona Capadociei se numea Sebastian. Acesta aflând de faptul că Ermie este creștin, l-a forțat să jertfească zeilor. Ermie a refuzat după ce a făcut foarte frumoasă expunerea credinței sale creștine. Anunțând că nu se poate închina zeilor păgâni deoarece contravine credințelor sale ferme în singurul Dumnezeu adevărat, a fost supus torturilor menite să-i înfrângă voința. Ermie nu a cedat și a biruit eroic chinurile și durerile. Guvernatorul a apelat chiar și la serviciile unui mag plătit să pregătească pentru Ermie otravă. Văzând că otrava sa nu a avut niciun efect asupra Sfântului Ermie, magul Marus a înțeles puterea lui Dumnezeu care îl ocrotea.
Marus a devenit creștin. Aflând guvernatorul acest fapt, l-a decapitat pe loc, Sfântul Marus primind astfel botezul sângelui. Sfântul Ermie a fost chinuit în continuare preț de mai multe zile și ca să curme odată prblema cu acest creștin, guvernatorul i-a tăiat capul cu propria sa sabie. Creștinii i-au luat pe furiș trupul și l-au îngropat într-un loc ascuns cu mare cinste, continuând sa-l cerceteze pe sfântul martir în ziua nașterii sale la viața veșnică. Locul mormântului său a devenit loc de pelerinaj tainic, prin mijlocirile Sf. Ermie lucrându-se acolo multe minuni.
Aflăm din viețile atâtor sfinți martiri faptul că erau forțați să jertfească zeilor sau împăratului și că, neacceptând aceste propuneri, erau uciși. De ce se întâmpla asta? Întâi de toate, după părerea romanilor fidelitatea față de zeii patriei atrăgea favorurile zeilor în timp ce refuzul de a le aduce jertfă atrăgea răzbunarea lor. Acești zei capricioși trebuiau onorați ca obligație socială. Creștinii, pentru că refuzau aceasta, erau de regula învinuiți pentru orice ghinion, calamitate naturală sau pentru pierderea războaielor. Acuza era de ateism. Pentru că nu știau sigur care sunt creștini și care nu, proba era aceea de a jertfirii la idoli. Unii creștini de frică se lepădau, aceștia era lăsați liberi. Cei care rămâneau fideli credinței creștine erau uciși pentru că țineau la credința lor mai mult decât la viață și bunăstare.
Pe credința mărtirisitoare a martirilor precum sfântul Ermie s-a bazat păstrarea credinței și a vigorii istorice a creștinismului.
