Skip to main content

Sfântul Mucenic Longhin Sutașul – 16 octombrie

Sfântul mucenic Longhin sutașul ne este cunoscut din scrierile Noului Testament. El este cel despre care s-a scris că unul din ostaşi cu suliţa a împuns coasta Lui şi îndată a ieşit sânge şi apă și tot Longhin a fost cel care, stând în fața Mântuitorului și văzând că Și-a dat Duhul a zis: Cu adevărat omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!

Conform tradiției, după sfintele pătimiri ale Mântuitorului, acest sutaș a fost învățat cele ale credinței creștine de către sfinții apostoli. Părăsindu-și meseria de soldat s-a întors în Cezareea Capadociei, locul nașterii sale, unde a dus o viață de sfințenie.

Aici, pentru că făcea misiune creștină, a fost ucis de către autorități. Capul său a fost dus la Ierusalim drept dovadă a morții sale și arătat lui Pilat din Pont.

A fost un sfânt martir cinstit încă din primele veacuri creștine bucurându-se de o evlavie aparte mai ales în zona sa natală, Capadocia.

Sfântul Grigorie de Nyssa, într-una dintre epistolele sale adresată preoților din Nicomidia, lasă să se înțeleagă faptul că Longhin sutașul sau centurionul ar fi fost chiar întâistătătorul Bisericii din Capadocia.

Scrie Sfântul Grigorie de Nyssa: „Căci care a fost câștigul mai mare pentru Romani, oare la început și-au pus întâistătători pe cineva de neam ales vreun senator de rang consular sau pe Petru pescarul care nu avea niciuna dintre momelile lumii să atragă cinstire? Ce case avea, ce sclavi, ce proprietăți care să slujească acumulării de bogății? Nu era străin fără acoperiș deasupra capului, fără masă, și totuși mai bogat decât toți cei care au toate acestea pentru că neavând nimic îl avea în întregime pe Dumnezeu.

La fel și mesopotamienii, deși aveau satrapi nespus de bogați între ei, l-au preferat pe Toma ca întâistătător oricăruia dintre ei. La cretani era Tit, la cei din Ierusalim Iacob, și la noi capadocienii sutașul care la sfintele pătimiri a mărturisit dumnezeirea Domnului, deși erau mulți în acea vreme care proveneau din familii ilustre, care aveau crescătorii de cai și care se mândreau cu primele locuri în Senat.”

Așadar, Sfântul Longhin, cel convertit de vederea pătimirilor Mântuitorului l-a urmat prin mărturisirea sa plină de putere, dar l-a urmat și prin pătimirea martirică.

SUSȚINE TRINITAS TV

Dacă ți-a plăcut această emisiune susține-o într-un mod concret, rapid și sigur. Donează pentru activitatea TRINITAS TV utilizând cardul bancar, Apple Pay sau Google Pay.

Donează acum!
Adaugă comentariu

Emailul tău nu va fi publicat. Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.