Viața Sfântului Mucenic Nichifor este lecție pentru fiecare creștin. Dincolo de tăria credinței și de curajul nespus al mărturisirii pe care martirajul îl presupune, învățătura pe care o putem detașa din cele petrecute cu Nichifor se referă la iertarea celor cu care suntem certați.
Nichifor a trăit în cetatea Antiohia din Siria. El era creștin. Îl lega o prietenie strânsă de un preot creștin al cetății, anume Simplicius. Lumea îi considera ca frații. Totuși, în ciuda prieteniei lor lungi și încercate, dintr-un motiv anume s-au certat și s-au mâniat unul pe altul.
Venindu-și în fire, Nichifor i-a cerut iertare, însă Simplicius nu a dorit să se împace. Inima sa se învârtoșase în rău.
În același timp, în Antiohia s-au pus în aplicare unele decrete imperiale conform cărora creștinii trebuiau să fie forțați să se lepede de credința lor. Cei dintâi care au fost arestați au fost clericii. Simplicius a fost prins și dus spre locul de judecată. Nichifor, văzându-și prietenul în lanțuri a alergat și a căzut la picioarele lui cerând iertare și rugându-l să se împace. Simplicius nu a vrut nici acum.
Văzând Dumnezeu învârtoșarea inimii sale l-a lăsat în voia sa. Simplicius nu a avut curaj să mărturisească până la capăt. În timpul torturilor, înțelegându-și iminența morții, a cedat promițând că va aduce jertfe zeilor păgâni ca semn al lepădării sale.
Nichifor care privea îndurerat din mulțime aceste fapte a mers și l-a încurajat. Simplicius nu a ascultat. Atunci, plin de curaj mărturisitor Nichifor a mărturisit faptul că este creștin. A fost ucis pentru credința sa prin decapitare.
Prieteniile trebuie prețuite și întemeiate pe credință și efort. Iertarea aproapelui este o datorie a fiecărui creștin. Inimile noastre nu trebuie să se împietrească în resentimente. A cere iertare chiar și atunci când nu suntem vinovați de dragul unei bune relații cu aproapele este calea autentică a celor ce iubesc pe Hristos.
Acestea sunt câteva învățături care se adaugă exemplului slăvit al martiriului Sfântului Nichifor. A iertat și a murit iubind.