Prăznuit împreună cu alți 11 martiri uciși în aceeași zi în Cezareea Palestinei, Sfântul Pamfil a rămas în amintirea creștinilor ca un exemplu deosebit de viețuire.
Originar din Berit, crescut într-o familie nobilă, a fost educat minunat în treburile obștești ale țării sale, ne spun istoricii, lăsând astfel să se înțeleagă pregătirea sa și poate chiar angajamentele în administrația publică.
Însă pe lângă pregătirea administrativă, literară și filosofică, Sfântul Pamfil a fost un foarte bun cunoscător al Scripturii și al tâlcuirilor biblice. „În ce privește cunoștința dumnezeiască și Sfintele Scripturi, ne relatează Eusebiu de Cezareea, el dobândise, ca să nu spun ceva prea exagerat, o astfel de destoinicie cum nu avea nimeni dintre cei din vremea aceea.”
Aplecarea sa spre studiul biblic este explicată și prin așezarea sa în școala marilor dascăli de exegeză sau tâlcuire a Scripturii de la Alexandria și Cezareea Palestinei. Tot de numele său se leagă existența în Cezareea Palestinei a unei însemnate biblioteci.
Virtuos și evlavios Pamfil a dus o viață exemplară care a fost încununată prin mucenicie. După ani de încarcerare și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos prin tăierea capului în ziua de 16 februarie 310.
Atunci când prigonitorul întreba pe Pamfil și pe cei dimpreună cu dânsul „din ce țară se trag, ei se fereau să numească cetatea lor pământească, indicând pe cea adevărată, spunând că sunt din Ierusalim, prin care înțelegem cetatea cerească a lui Dumnezeu, spre care se grăbeau”, ne relatează istoricul Eusebiu de Cezareea.
Cu ocazia sfințirii primei Biserici a Sfintei Sofia din Constantinopol, moaștele Sf. Pamfil au fost aduse și depuse spre cinstire în catedrală.
Ne rămân exemplu de urmat, pildă și întărire cuvintele evocatoare ale lui Eusebiu de Cezareea, despre cel pe care îl socotea „stăpânul și dascălul meu, spune el, căci nu pot numi altfel pe dumnezeiescul și cu adevărat fericitul Pamfil”
„Căpetenia acestei cete de martiri, spune Eusebie, cel care singur se împodobise cu demnitatea preoțească la Cezareea, era Pamfil, un om care în decursul întregii lui vieți, părăsind și disprețuind plăcerile lumești, s-a distins prin tot felul de virtuți (…), precum și printr-un stil de viață de înaltă filosofie. Dar și mai mult ne-a întrecut pe toți cei din vremea noastră prin cea mai autentică râvnă arătată Sfintelor Scripturi, prin neobosita sa dragoste de muncă în tot ce lucra, precum și prin ajutorul pe care-l acorda tuturor celor din jurul său și care meritau să fie sprijiniți.”
