Sfintele Mucenițe Perpetua și Felicitas – 1 februarie

În anul 203, în mica așezare Thuburbo, astăzi orașul Tebourba din Tunisia, urmând poruncii imperiale de a pedepsi pe toți cei care refuză să se închine împăratului Septimiu Sever, au fost arestate două mame creștine a căror amintire o păstrăm până astăzi.

Este vorba de Sfintele Perpetua și Felicitas. Ele nu erau încă botezate, ci se pregăteau de acesta prin învățarea tainelor credinței de la un catehet. Au fost arestate împreună cu învățătorul lor și cu alți frați care urmau să devină creștini.

Nimic nu a putut îndupleca voința prigonitorului, nici faptul că Perpetua provenea dintr-o familie de vază, nici faptul că avea un copil pe care trebuia să îl alăpteze sau că Felicitas era însărcinată în luna a opta.

Din Thuburbo mărturisitorii întemnițați au fost mutați în Cartagina unde suferințele temniței s-au înmulțit. Doar mituirea gărzilor le dădea răgazul unui ceas de odihnă, timp în care Perpetua putea să alăpteze pruncul pe care reușise să îl păstreze alături.

Nici suferințele îndurate sau perspectiva pierderii vieții, nici afecțiunea de mamă față de copil, nici măcar pruncul nenăscut al mărturisitoarei Felicitas nu au clătinat credința lor în Hristos, ci au rămas fidele adevăratului Domn din Ceruri.

Procuratorul Ilarian a condamnat la moarte pe tinerele mame împreună cu ceilalți trei frați de suferință, prin aruncarea în arena animalelor sălbatice.

Perpetua găsește tăria de a-și scrie gândurile și suferințele, iar aceste scrieri le avem până astăzi. Felicitas, însărcinată fiind, avea șansa de a scăpa de această pedeapsă pentru că, prin lege, era interzisă expunerea în arenă a femeilor gravide. Se roagă însă Domnului Hristos, precum Sfântul Ignatie Teoforul, să nu fie lipsită de această cunună și, cu rânduiala lui Dumnezeu, naște cu câteva zile înainte de martiriu.

Pregătindu-se de ziua cea mare a mărturisirii și încununării lor primesc botezul în închisoare.

Ziua venind, au ieșit să spună lumii prin moartea lor cine este Iisus Hristos. Urletelor încântate ale mulțimii la vederea suferințelor le-au opus cântarea în pace a psalmilor și cuvintele de încurajare către cei ce împreună pătimeau cu ele.

Îndurând suferințe de la animale sălbatice, la finalul acestui chin și-au dat viața prin tăierea capetelor.

Biserica nu a uitat. Creștinii s-au întărit secole la rând din exemplul lor de tărie și mărturisire. Au fost cinstite ca sfinte mucenițe și încă din secolul al patrulea s-a construit o biserică unde s-au depus sfintele lor moaște. Aceasta a fost descoperită în 1907 și identificată printr-o inscripție care menționa martirii îngropați acolo.

Sfintele Perpetua și Felicitas au fost martirizate pentru că au refuzat să se închine împăratului Septimiu Sever. Au refuzat pentru că doar lui Dumnezeu Îi este cuvenită închinarea și inima noastră.

Atunci când tatăl păgân al Perpetuei o implora să nu își irosească viața, aceasta i-a răspuns senin și ferm „Nu pot, sunt creștină”.

Când lumea în care trăim dorește să ia locul din inima noastră dedicat doar lui Hristos, dacă avem râvnă duhovnicească și tărie a credinței, Sfintele Perpetua și Felicitas ne ajută să spunem și noi „Nu putem, suntem creștini”.