Jertfa celor patruzeci de mucenici din Sevastia a fost cunoscută și prăznuită de Sfânta Biserică încă din perioada contemporană lor.
Mari părinți ai Bisericii, sub impresia evenimentului sau a amintirii sale, ne-au lăsat predici și discursuri impresionante. Vasile cel Mare, Grigorie de Nyssa, Gaudențiu de Brescia sau Efrem Sirianul sunt doar câțiva dintre sfinții care ne-au lăsat predici și cuvinte de comemorare despre martirii din Sevastia. De asemenea, informații despre ei avem din descrierea păstrată a sfintelor lor pătimiri, dintr-un un testament pe care l-au scris în timpul încarcerării și din alte mențiuni ale istoricilor bisericești precum Sozomen și Grigorie de Tours.
Cei patruzeci de martiri erau soldați care făceau parte din Legiunea a XII-a Fulminata și care era staționată la Melitene.
În timpul persecuției creștinilor sub împăratul roman Liciniu, acestor soldați creștini li s-a dat opțiunea să se lepede de credința în Hristos, sau să fie uciși. Rămânând credincioși au fost condamnați la moarte prin îngheț.
Aflați în temniță, au găsit puterea de a scrie un testament prin care și-au exprimat ultimele dorințe. Doreau să fie înmormântați împreună la Sareim în apropierea Zelei, Kyrklarul de astăzi și care înseamnă tocmai patruzeci; doreau ca trupurile lor sa rămână intacte, iar dacă ar fi fost izbăvit de pedeapsă tânărul rob aflat cu ei Eunico, își doreau ca libertatea să îi fie cumpărată și să devină custodele mormântului lor. La finalul testamentului au transmis sfaturi credincioșilor creștini; și-au salutat prietenii și familiile și au scris numele fiecăruia dintre ei.
În ziua de 9 martie, în stadionul anexat băilor cetății Sevastia sfinții patruzeci de mucenici au fost expuși frigului înfiorător. Pentru cei ce ar fi dorit să se lepede de credință era pregătită o baie caldă.
Unul dintre soldați s-a lepădat, însă nefericitul, datorită diferenței mari de temperatură, a murit pe loc atunci când a intrat în baia caldă. Locul său a fost luat de către unul dintre soldații ce îi păzeau pe martiri, care a mărturisit cu glas înalt faptul că și el este creștin.
După ce au murit, corpurile le-au fost arse, iar rămășițele au fost aruncate în râul învecinat. Credincioșii creștini au adunat în ascuns ce s-a putut din rămășițele sfintelor lor moaște pe care le-au cinstit cu evlavie în toată lumea.
De la părinții capadocieni știm că sfintele lor moaște erau cinstite în mai multe biserici. Chiar sfântul Grigorie de Nyssa avea părticele, iar Gaudențiu de Brescia relatează că a primit două monahii din Cezareea care aveau părticele de moaște primite de la Sfântul Vasile cel Mare.
Faptul că sfintele lor moaște aflate la cinstire în biserici din Palestina, Constantinopol și până la Roma, arată cinstirea și evlavia creștinilor pentru sfinții patruzeci de mucenici, model de râvnă și sfințenie, model de jertfă și de credință.
