Ne amintim de Evanghelia datornicului nemilostiv. Iertarea fraților noștri nu este opțională/ facultativă, ci este o datorie a noastră, după cum reiese din această Evanghelie,bucate l și numește datornic; mai întâi ne a iertat Dumnezeu pentru căderea din rai prin trimiterea Fiului Său. Auzim răspunsul cel înfricoșător al Domnului către cel neiertător, îl numește slugă vicleană.
Da, trebuie să vrem să iertăm, dar se întâmplă că din cauza păcatelor voința slăbește și rațiunea se întunecă. Rațiunea conduce sufletul iar voința trebuie să asculte de rațiune, în concordanță cu voia lui Dumnezeu. Zice Mântuitorul:” poruncile Mele nu sunt grele”, și iarăși: „sarcina mea ușoară este”, nimic nu ne cere Dumnezeu peste puterile noastre. Această cugetare să o punem ca o temelie a vieții noastre duhovnicești. Nu trebuie să confundăm iertarea cu comunicarea ( sunt 2 lucruri diferite). Zice Mântuitorul:” păziți vă de oameni”. Sfinții, prețuind această poruncă a Domnului, căutau liniștea, însingurarea, tăcerea. Mântuitorul ne cere să iertăm din inimă. Putem, în inima noastră să iertăm pe cineva și la vedere să nu avem comunicare/ comuniune. Chiar este indicat să limităm vorbirea, întâlnirile, comunicarea cu persoanele certărețe, care poate vor să ne asuprească, pizmașe, persoane care vor să ne tragă în păcat, persoane eretice care ne pot abate de la credință, etc. Păziți vă de oameni. În inima noastră să iertăm, să nu confundăm cele ce se văd cu cele ce nu se văd. Să nu l privim pe cel ce ne a greșit ca pe un puternic, mai greu îl iertăm; să l privim așa cum este, cu greutățile lui, cu necazurile lui.
Iar dacă vrea cineva ca un căprior să alerge la apa cea vie și ca un cerb să caute la izvoarele apelor celor duhovnicești atunci să se roage pentru cel ce i a greșit. În felul acesta, deodată taie tot războiul, întru o clipeală străbate toată calea.
Avem motive întemeiate care ne îndeamnă să iertăm: suntem fii ai aceluiași Părinte Ceresc, deci suntem frați între noi, purtăm toți aceiași fire, pământul acesta ne este casă nouă tuturor, suntem toți în aceeași osândă, fiecare dintre noi vom muri într o zi, toți sfârșim cu acest trup într o groapă de mormânt, toți suntem călăuziți de aceeași Scriptură, fiecare avem o șansă la mântuire. Cugetări că acestea și altele asemenea acestora ne pot ajuta să iertăm mai ușor, și socotim că sunt îndestulătoare spre a ne îndemna în chip grabnic a purcede la iertarea fraților noștri. De mari daruri se învrednicesc cei care iartă: bucurie, pace, liniște, ajutor, sporire duhovnicească, făgăduințe de la Mântuitorul lumii că vor fi iertați, că li se va da, că nu vor fi judecați, asemănarea cu Tatăl cel milostiv, dar mai presus de toate, înfierea prin Dar, căci zice Psalmistul David:” Dumnezei sunteți și toți fii ai Celui Preaînalt”. Iar într o altă traducere:” Puternici sunteți și toți fii ai Celui Preaînalt”, în veacul viitor dar poate și n veacul acesta ca ntr o umbră.
Să fim deci milostivi, buni și iertători ca și noi să putem fi numiți „fii ai Celui Preaînalt”.
Un comentariu
Ne amintim de Evanghelia datornicului nemilostiv. Iertarea fraților noștri nu este opțională/ facultativă, ci este o datorie a noastră, după cum reiese din această Evanghelie,bucate l și numește datornic; mai întâi ne a iertat Dumnezeu pentru căderea din rai prin trimiterea Fiului Său. Auzim răspunsul cel înfricoșător al Domnului către cel neiertător, îl numește slugă vicleană.
Da, trebuie să vrem să iertăm, dar se întâmplă că din cauza păcatelor voința slăbește și rațiunea se întunecă. Rațiunea conduce sufletul iar voința trebuie să asculte de rațiune, în concordanță cu voia lui Dumnezeu. Zice Mântuitorul:” poruncile Mele nu sunt grele”, și iarăși: „sarcina mea ușoară este”, nimic nu ne cere Dumnezeu peste puterile noastre. Această cugetare să o punem ca o temelie a vieții noastre duhovnicești. Nu trebuie să confundăm iertarea cu comunicarea ( sunt 2 lucruri diferite). Zice Mântuitorul:” păziți vă de oameni”. Sfinții, prețuind această poruncă a Domnului, căutau liniștea, însingurarea, tăcerea. Mântuitorul ne cere să iertăm din inimă. Putem, în inima noastră să iertăm pe cineva și la vedere să nu avem comunicare/ comuniune. Chiar este indicat să limităm vorbirea, întâlnirile, comunicarea cu persoanele certărețe, care poate vor să ne asuprească, pizmașe, persoane care vor să ne tragă în păcat, persoane eretice care ne pot abate de la credință, etc. Păziți vă de oameni. În inima noastră să iertăm, să nu confundăm cele ce se văd cu cele ce nu se văd. Să nu l privim pe cel ce ne a greșit ca pe un puternic, mai greu îl iertăm; să l privim așa cum este, cu greutățile lui, cu necazurile lui.
Iar dacă vrea cineva ca un căprior să alerge la apa cea vie și ca un cerb să caute la izvoarele apelor celor duhovnicești atunci să se roage pentru cel ce i a greșit. În felul acesta, deodată taie tot războiul, întru o clipeală străbate toată calea.
Avem motive întemeiate care ne îndeamnă să iertăm: suntem fii ai aceluiași Părinte Ceresc, deci suntem frați între noi, purtăm toți aceiași fire, pământul acesta ne este casă nouă tuturor, suntem toți în aceeași osândă, fiecare dintre noi vom muri într o zi, toți sfârșim cu acest trup într o groapă de mormânt, toți suntem călăuziți de aceeași Scriptură, fiecare avem o șansă la mântuire. Cugetări că acestea și altele asemenea acestora ne pot ajuta să iertăm mai ușor, și socotim că sunt îndestulătoare spre a ne îndemna în chip grabnic a purcede la iertarea fraților noștri. De mari daruri se învrednicesc cei care iartă: bucurie, pace, liniște, ajutor, sporire duhovnicească, făgăduințe de la Mântuitorul lumii că vor fi iertați, că li se va da, că nu vor fi judecați, asemănarea cu Tatăl cel milostiv, dar mai presus de toate, înfierea prin Dar, căci zice Psalmistul David:” Dumnezei sunteți și toți fii ai Celui Preaînalt”. Iar într o altă traducere:” Puternici sunteți și toți fii ai Celui Preaînalt”, în veacul viitor dar poate și n veacul acesta ca ntr o umbră.
Să fim deci milostivi, buni și iertători ca și noi să putem fi numiți „fii ai Celui Preaînalt”.