Asociația „Tineretul Ortodox Român” – Filiala Săveni a desfășurat, în perioada 28-31 iulie, cu sprijinul Consiliului Județean Ialomița, cea de-a IV-a ediție a Taberei din Pridvorul Satului. La eveniment au participat peste 260 de tineri din localitate, dar și din zonele limitrofe. Tabăra a îmbinat discuțiile duhovnicești și activitățile sportive. Programul taberei a inclus rugăciunile de dimineață și seară, activități sportive de tip The color run, tir cu arcul sau jocurile olimpice dar și ateliere de pictură în tehnica frescă, ateliere de design grafic și focuri de tabără. La întâlnirea tinerilor au participat și polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Ialomița, care au pregătit o activitate demonstrativă. Tabăra devenită deja tradiție în localitate, s-a încheiat prin oficierea Sfintei Liturghii, la finalul căreia participanții și voluntarii s-au împărtășit cu Sfintele Taine.
Această emisiune este disponibilă doar prin generozitatea dumneavoastră! Intră pe donatii.trinitas.tv și ajută-ne să aducem lumina credinței în sufletele românilor de pretutindeni, făcând o donație pentru susținerea programelor noastre! Numele donatorilor vor fi pomenite la altarul Catedralei Patriarhale din București.
Abonează-te la canalul de YouTube TRINITAS TV, dând un simplu click aici.
Pentru mai multe emisiuni de suflet, vizitează site-ul TRINITAS TV
Abonează-te pentru a viziona emisiunile TRINITAS TV pe rețelele de socializare:
➥ Facebook
➥ Instagram
➥ TikTok
➥ SoundCloud
➥ Telegram